joi, 30 aprilie 2015

GHIZII SPIRITUALI- EL ŞI EA



"Niciodată să nu te consideri singur! Întotdeauna există în preajma ta cel puţin încă două fiinţe gânditoare, chiar dacă în mod normal nu îi poţi vedea. Ei sunt Ghizii Spirituali, Maeştrii, Sfetnicii etc., având cele mai diferite denumiri, dar reprezentând întotdeauna aceleaşi Entităţi Superioare. De la Ei provin gândurile care ne avertizează asupra unei primejdii, Ei îţi şoptesc răspunsurile la întrebările (serioase) pe care ţi le pui. Ei te ghidează când în viaţa ta apare o bifurcaţie şi nu ştii care este drumul corect. Ei te fac sa intri într-o librărie sau să te duci la raftul cu cărţi de acasă de unde să iei o carte, să o deschizi la întâmplare iar pe pagina din faţa ta să găseşti informaţia căutată (şi pe care eşti pregătit să o utilizezi).
Să ştii că poţi comunica în mod conştient cu Ei. Le poţi pune întrebări (serioase) şi vei obţine întotdeauna răspunsuri care reprezintă soluţia optimă. Cu cât apelezi mai des la Ei, cu atât vei avea rezultate mai bune în viaţa ta, în activitatea ta. Modalităţi de a-I contacta sunt multe.
Astfel, folosind Yi Jing (Cartea Schimbărilor - o carte antică de filosofie chineză) poţi obţine una sau două Hexagrame (desene liniare formate din şase linii întregi sau întrerupte) a căror interpretare îţi va da răspunsul căutat, la fel ca şi Tarotul (vezi „Arta Divinaţiei"). Punându-ţi întrebarea şi deschizând Noul Testament la un verset oarecare, obţii de asemenea răspunsul căutat.
Dar, fiind deja atât de departe intrat în teritoriul Alfa, de ce să nu-I contactezi direct?
Aşeaza-te comod într-un fotoliu, lasă-ţi picioarele (dacă se poate, goale) pe pământ (podea), pune-ţi mâinile în poală în modul cunoscut şi intră în Alfa. încearcă să intri într-o zonă cât mai profundă, poate chiar în Teta. Roagă-I să se materializeze în faţa ta. Aflându-te la un nivel corespunzător al exersării stării Alfa, mai mult ca sigur că îi vei avea în faţa ta chiar de la prima încercare. De obicei se materializează într-un bărbat (stă în dreapta, cum priveşti) şi o femeie (în stânga). Salută-I cu tot respectul. Ei sunt Ghizii tăi spirituali, înţelepţii care te coordonează, Spiritele Superioare care întotdeauna sunt în preajma ta, chiar dacă nu îi poţi vedea.
Priveşte-l mai întâi pe El. Ce culoare are părul? Cam ce vârstă crezi că are? Cum este îmbrăcat? Are barbă, mustaţă, este bărbierit? întreabă-L cum îl cheamă.
Priveşte acum femeia. Câţi ani crezi că are? Ce culoare are părul ei? Cum este îmbrăcată? Cum se numeşte?
Ascultă-I, au multe să-ţi spună. Stai liniştit şi ascultă-Le mesajul. Dacă ai întrebări, dacă te afli în faţa unei dileme, nu pregeta să Le ceri sfatul, îl vei obţine, iar rezultatul aplicării va fi cel optim. Nu eşti obligat să le urmezi sfatul, dar nu-ţi recomand să-l ignori, deoarece rezultatul tău va fi un eşec.
Când au terminat şi când nu mai ai ce să-i întrebi, mulţumeşte-le pentru tot şi revino în Beta, (numărând în modul cunoscut, de la l la 5).Dacă ai senzaţia că nu ai primit toate răspunsurile, mai încearcă. Legătura ta cu ei se întăreşte de la o zi la alta. Pentru început pune întrebări simple, care să aibă răspunsuri de tipul DA sau NU, apoi întrebările pot fi din ce în ce mai complexe, la fel ca răspunsurile aşteptate şi primite.
 Spiritele Superioare îţi dau întotdeauna ajutorul, dar numai la solicitarea ta; ei dau sugestii, nu ordine. Dacă aplici sau nu în practică cele învăţate de la Ei, depinde numai şi numai de tine. Totuşi, dacă ţii cont de sugestiile lor poţi fi sigur dinainte că rezolvarea problemei avute va fi optimă, oricât de suprinzătoare ţi s -ar părea ideea asta.
Am vorbit despre Spirite Superioare, Inteligentă Superioară Ghizi Spirituali. Înţelepţi etc. Inteligenta Superioarâ ar fi o trimitere la Dumnezeu . Nu, nu direct. Restul, cele ce urmează, nu le pot demonstra decât prin crez, ele fiind rezultatul unor căutări şi comunicări.
Întregul Univers, atât cel cunoscut nouă căt şi cele paralele, care încă scapă controlului organelor de simţ, dar de a căror prezenţă sunt convins, le concep (translatate în lumea tridimensionala în care trăim) sub o formă centripetă: sub formă de straturi sferice paralele, în jurul unui Centru. Acest Centru îl concep ca Dumnezeu, ca Forţa Unică si Omniprezentă, Toate tehnicile religioase - ca rugăciunea sau nereligioase ca meditaţiile) nu fac decât să ne mişte centriped pe sfere cu diametre care diferă de la una la alta. Singurul rezultat este că astfel poţi intra în contact cu unele forme inteligente intermediare între noi şi Dumnezeu, forme pe care le numim Spirite Superioare.Înţelepţi etc..
Aceste Spirite Superioare par a fi identice cu îngerii păzitori de care ne-a povestit de atâtea  ori bunica. Cred şi sunt convins că menirea lor este să ne ajute în viaţa aceasta, să ne îndrume paşi pentru a ne îndeplinii menirea cu care am venit pe Pamânt in această viaţă. Menirea tuturor celor veniţi pe pămînt în  decursul istoriei trecute, prezente şi viitoare este de a învăţa, (în ambele sensuri  ale cuvântului: unii pentru acumulare de cunoştinţe, majoritatea, iar alţii pentru predarea lor, un fel de monitori veniţi din reîncarnări superioare.
Aceasta acumulare de Cunoaştere, am putea-o numi şi acumulare de energie informaţională. Rolul monitorilor este tocmai de a ne îndruma în perioada aceasta de şcoală; li se poate cere sfatul, pot fi consultaţi privind dilema din faţa noastră, iar ori de câte ori sunt consultaţi ne dau sfatul optim, indicându-ne calea ori acţiunea cea mai benefică pentru noi. Dar după cum ţi-am spus, sfatul Lor este doar un sfat şi nu un ordin. Depinde de tine dacă îl vei urma sau nu. Fii însă convins că dacă ţii cont de sfatul primit, vei avea succes de fiecare dată!
Într-o comunicare avută cu Ei, i-am întrebat cine sunt şi de unde au venit? Mi-au spus că sunt tot fiinţe similare nouă, dar aflate între două etape de viaţă; ei vin dintr-o lume cu patru dimensiuni (dar nu timpul este cea de-a patra, ci tot o dimensiune geometrică, cel de-al patrulea ax situându-se la originea celor trei cunoscute nouă), în acea lume se pare că timpul curge după complet alte norme, asta deoarece toată durata vieţii noastre reprezintă pentru ei doar o fracţiune din timpul lor. Tocmai de aceea pot să fie permanent lângă noi. La rândul lor, au ghizi spirituali veniţi dintr-un spaţiu superior, pentadimensional, ş.a.m.d. La întrebarea: „Şi Dumnezeu?", răspunsul pe care mi L-au dat a fost: „Lumea N-dimensională”.
Cei doi ghizi, după cum ţi-am spus, se obiectivează de obicei într-un bărbat şi o femeie. Dacă-i rogi, vor spune împreună cu tine Rugăciunea Domnească, dar Crezul îl va spune Entitatea masculină, cea feminină în acest moment dematerializându-se. La întrebarea ce I-am pus-o atunci Lui: „Deci ea este malefică?", am primit răspunsul: „Nu, este negativă". Continuând cu întrebarea: „Deci, să înţeleg că a plecat de lângă noi de acum înainte?" am primit răspunsul „Nu, Ea rămâne în continuare în preajma ta pentru menţinerea echilibrului". Şi într-adevăr chiar aşa este. Totul în lume este un joc al complementariilor necontradictorii, figurat superb în simplitatea sa de emblema Tai Qi, acel cerc împărţit în două de o linie în formă de „S", o jumătate fiind neagră şi având un punct alb în mijloc, iar cealaltă albă cu un punct negru în mijloc.
De obicei cel care participă la discuţii şi cel care răspunde la întrebări este El. Ea este cea care îţi pune în faţă încercările, care te învaţă să le dobori.
Am amintit de la începutul acestui subcapitol, de Inteligenţa Superioară şi am întrebat dacă Ea ar fi Dumnezeu. Nu. Din nenumăratele niveluri ale inteligenţiei noi putem vedea doar o infimă parte din zona cuprinsă între obiectele neînsufleţite până la Inteligenţa Superioară, chiar până la Dumnezeu. Prin Autocontrol ţi-am prezentat un canal prin care poţi intra în contact de comunicaţii directe începând de la obiectele neînsufleţite şi până la Spiritele Superioare, canal testat şi verificat de nenumărate ori prin experienţe şi repetiţii efectuate în condiţii riguroase.
Oricine a studiat deja Autocontrolul pas cu pas sau tehnici similare le poate încerca, obţinând aceleaşi rezultate ca şi mine ,iar capacitatea noastră de comunicare (dezvoltată astfel) nu se întinde decât până la Inteligenţa Superioară. Pană la Dumnezeu nu avem calea deschisă şi nici n-o putem deschide noi. Asta doar El o poate face.
Revenind la menirea noastră: la întrebarea pusă Sfintei Evanghelii „Care este rolul nostru aici şi acum ?" -am primit o trimitere la Isaia, iar în cartea proorocului am găsit: „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, fateţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!" (Isaia. l, 17).
Dar în afară de asta, noi am venit pe Pământ, după cum ţi-am spus deja, pentru a învaţă şi pentru a acumula Cunoaştere,energie informaţională (să mă scuze fizicienii, dar alt termen nu este potrivit).
Sarcina noastră principală este deci de a învăţa (ea este cerută nu numai de creştinism, ci şi de alte religii). Mă vei întreba: Dar oamenii sunt atât de diferiţi, vor putea acumula toţi aceeaşi cantitate de Cunoaştere? Cred că nu. Cred că tocmai acesta este rolul revenirilor pe Pământ, al etapelor vieţii, al reîncarnărilor (concept scos din Sfânta Scriptură de pe vremea Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, dar sper să fie reintrodus într-un viitor apropiat deoarece s-au acumulat prea multe dovezi care-1 sprijină). După fiecare revenire de pe pământ în Lumea Spirituală, cantitatea de Cunoaştere acumulată, de energie, ni se depune undeva spre folosul nostru şi al întregului Univers (ceva ca o depunere într-o bancă, unde banii depuşi de tine sunt ai tăi, ai acces la ei, dar între timp îi foloseşte şi banca, întregind suma totală pe care o rulează). Cred că în momentul în care cineva a acumulat suficientă Cunoaştere, poate face pasul următor spre o Lume Superioară paralelă (poate) cu a noastră şi poate cu o dimensiune în plus. în acest caz trebuie să admitem că mergând din aproape, în aproape lumea N-dimensională, lumea cu infinit de multe dimensiuni — îl reprezintă pe Dumnezeu. Afirmaţia pare a fi susţinută şi de imaginea holistică a Divinităţii, de acea afirmaţie că Dumnezeu este o parte din noi şi noi suntem o parte din El. Venind mai jos, mai în lumea noastră, putem observa fără nici o dificultate că lumea tridimensională cuprinde lumea bidimensională, iar aceasta la rândul ei o cuprinde pe cea monodimensională. De exemplu, mişcarea unui punct (0-dimensional) duce la obţinerea unei linii (l dimensiune), iar mişcarea liniei duce la obţinerea unei suprafeţe (2 dimensiuni). Mişcarea acesteia din urmă creează un volum, un corp (3 dimensiuni). Mă întreb dacă nu există şi procese inverse? Dincolo de lumea 0-dimensională nu există oare lumi cu -l dimensiune, -2 dimensiuni, -3 dimensiuni, ş.a.m.d.?
Revenind în această accepţiune, Spiritele Superioare pot fi entităţi gânditoare venite din Lumile Superioare, dar pot fi tot aşa de bine şi pământeni aflaţi la reîncarnări de ordin superior, deci care au acumulat multă Cunoaştere şi se află în perioada de odihnă înainte de reîncarnarea următoare (poate ultima), în orice caz nu pot accepta ca Entităţile Superioare cu sarcini de Ghizi care au evoluat ca fiinţe gânditoare în trăirile anterioare să fi adunat mai puţină Cunoaştere decât cel pe care îl coordonează şi îl îndrumă acum. Ar fi un nonsens!”

Sursa: DAN SERACU

2 comentarii:

  1. Mi'a placut f mult articolul si rezonez cu ceea ce ai scris; cred ca foarte multi dintre noi au observat ceea ce ai mentionat la un moment dat: cauti un verset si cartea se deschide exact acolo.
    Multumesc ptr articol Dan si spor in tot ceea ce faci.
    PACE, LUMINA SI IUBIRE!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri! Fragmentul este dintr-o carte de Dan Seracu.

      Ștergere