duminică, 10 mai 2015

VIAŢA ÎN PLANUL ASTRAL



“O dată ce s-a rupt orice legătură dintre corp şi perispirit,  spiritul cuprins încă de zăpăceală, de întunericul conştiinţei, este luat şi purtat în spaţiu pină la acel nivel al planului astral până unde materia acestui plan se potriveşte cu materia astrală a perispiritului. Nu este dus mai sus deoarece condiţiile de existenţă din regiunile superioare ale planului astral nu i-ar permite, acelea fiind mai fine, nepotrivite cu natura corpului său astral. În acest nivel şi numai în acesta spiritul trăieşte şi se poate deplasa în toate părţile.
Durata zăpăcelii, a întunericului care înconjoară mintea spiritului, variază după viaţa pe care a dus-o omul pe pământ. La unii este lungă, foarte lungă, la alţii scurtă, cum a fost în exemplul precedent, când aproape după o jumătate de oră sufletul se vede în lumea astrală.
În general însă, chiar la spiritele ceva mai evoluate, ieşirea din întunericul pricinuit de trecerea pragului morţii se face ceva mai târziu, după câteva ore. La aceştia spiritul începe să audă şoapte în jurul lui, care devin din ce în ce mai clare. În fine, îl aude bine pe spiritul său povăţuitor, care îi spune să se roage Celui fără de început şi fără de sfârşit. El îşi înalţă mental ruga către Atotputernicul şi treptat lumina se arată în jurul său. Ca la un revărsat de zori se luminează totul în jurul său. Acum vede şi înţelege noua sa situaţie.
Lumina în planul astral este ceea ce respiraţia este pentru noul-născut în planul fizic. Ea nu vine puternică dintr-o dată„ deoarece spiritul transpus din planul fizic în cel astral nu ar suporta-o. Unele spirite ies din întuneric foarte repede, pe când altele foarte târziu, după zile, săptămâni, luni sau chiar ani.
Spiritul evoluat - după ce şi-a revenit la conştiinţă, după câteva ore de la moartea terestră - este luat de spiritul său ghid şi dus acasă la el, sau la biserică, ca să-şi vadă corpul, haina sa carnală rece şi neînsufleţită, pentru ca privindu-l să înţeleagă că adevărata sa viaţă nu este pe pământ, că ceea ce vede nu era el, omul real, ci o simplă haină ajunsă acum dărăpănată prin întrebuinţare îndelungată sau prin boală. Haină pe care a trebuit să o părăsească ca nemaiputându-i folosi la învăţătură, la avansarea spirituală în viaţa terestră.
Acest spectacol îi produce o mare traumă spirituală, pentru că îi face foarte rău bocitul celor pe care i-a lăsat pe pământ. Lacrimile lor, spiritualiceşte, se transformă în râuri de lacrimi pe care cu greu le trece.
Nu este deci bine să plângem pe cel plecaţi dintre noi. Le îngreunăm ascensiunea spirituală. Îi tulburăm cu lamentările noastre, îi atragem către planul fizic, către noi, în loc să le înlesnim zborul către regiunile înţelegerii adevărurilor eterne, ale vieţii din planul astral, care este mai apropiată de real decât cea terestră.
Mai bine să-i ajutăm prin rugăciunile noastre. Toată rugăciunea se înalţă în infinit şi vibraţiile ei în materiile eterice, fine ale planului astral. Rugăciunea dă puteri spiritului. Îl ajută la dematerializarea fizică completă şi la evoluţia lui în această nouă lume în care se găseşte.
Spiritul apoi însoţeşte corpul său până la mormânt şi vede cum îl aşează în locul unde se va desface în părticele din ce în ce mai mici de materie. Din pământ, aer şi apă, din materie fizică a fost format, din momentul conceperii şi până în ceasul morţii; în pământ, în aer se reîntoarce corpul fizic după ce a fost părăsit de purtătorul său real, de spiritul său, materie fizică ce va intra în ciclul fizic pentru a forma noi corpuri vegetale, animale şi umane.
Spiritul-călăuză îl ia apoi pe noul-născut în lumea astrală şi-l poartă prin toate părţile pe unde şi-a petrecut viaţa terestră, şi spiritul îşi retrăieşte, în haina sa astrală, toată viaţa terestră, într-un chip fulgerător. Este o reamintire a fazelor acestei vieţi, pentru a-i da prilej spiritului că să mediteze ce fel de fapte a făcut, care au folosit sau nefericit pe alţii, ce fel de vorbe a spus, ce gânduri l-au frământat şi din analiza lor să tragă concluzii foarte exacte despre viaţa pe care a dus-o pe pământ.
După ce a făcut această călătorie, spiritul îşi începe în astral ucenicia, sub călăuzirea spiritului superior care îl însoţeşte mereu din momentul dezîncarnării sale. În astral spiritele evoluate desfăşoară o intensă activitate, fiecare având o misiune de îndeplinit fie pe lângă spiritele neevoluate ce au domiciliul în astral, fie devenind călăuze pe lângă spiritele încarnate de pe pământ, conducându-i şi apărându-i de influenţe negative şi de duşmănia altor spirite neevoluate.
Dacă această viaţă este oarecum plăcută pentru un spirit evoluat, pentru eă el curând se obişnuieşte cu ea şi îşi dă seama de trecerea care a avut loc, nu tot astfel este şi cu un spirit neevoluat. La acesta ieşirea din întuneric se face cu mare greutate, după vreme îndelungată de la dezîncamare. Pe când se trezeşte şi începe să se orienteze, se vede şi se simte în coşciug, în întunericul mormântului. Îi este frig, foame şi simte o puternică durere fizică, deoarece corpul său astral este puternic impregnat cu materie fizică. De aici nevoia de a se arde lumanari, pentru că aceste spirite dezîncarnate le zăresc în lumea fizică, luminându-le întunericul mormântului. Dar aude un glas care îi spune să părăsească mormântul; e glasul spiritului său ghid şi, susţinut de acest spirit, el iese la suprafaţa pământului şi câtva timp rătăceşte în jurul gropii. În aceste momente cei care locuiesc în vecinătatea cimitirelor au prilejul să vadă umbrele celor morţi îmbrăcaţi în alb. Nici acum spiritul nu-şi dă seama de schimbarea ce s-a întâmplat cu el. Spiritul-călăuză îl poartă pe acasă, unde are o impresie foarte penibilă, o frământare cumplită, văzându-şi bunurile împărţite, risipite, folosindu-se alţii de ele. Această durere îi este necesară ca să tragă învăţăminte că averile acumulate nu folosesc omului real în existenţa lui veşnică decât în măsura în care cât a trăit pe pământ a putut alina cu ele durerile altora, a produs bucurie copiilor sau a ridicat din mizerie pe alţii.
Cei care au fost pătimaşi, beţivi, cartofori, afemeiaţi, sunt lăsaţi de călăuză să viziteze localurile unde se practică asemenea patimi şi, la văzul celor care se dedau la aceste pasiuni, ei sunt cuprinşi şi mai puternic de viciile lor, dar nemaiavând corp fizic, organe fizice, ei nu-şi pot potoli pasiunea; plăcerile care i-au copleşit când erau pe pământ, şi de aici o durere şi mai sfâşietoare.
Multă, foarte multă vreme pentru cei vicioşi, pentru cei răi, care au semănat în jurul lor numai ură şi dezastru, viaţa în astral este nefericită, dureroasă, cu mult mai chinuitoare decât cea terestră, pentru că simţurile în acest plan sunt mai puternice decât în lumea fizică. Rătăcesc în toate părţile, sunt zbuciumaţi de pasiunile lor şi au conştiinţa deplină a durerii lor nesfârşite. Pentru aceste spirite, viaţa petrecută în necontenite dureri corespunde vieţii descrise de preoţi, corespunde iadului, unde omul suferă de focul curăţitor al păcatelor de pe pământ.
Cum până azi majoritatea omenirii se găseşte pe o treaptă foarte joasă din punct de vedere moral şi spiritual, înţelegem că şi în spaţiile astrale mişună o lume imensă de spirite cu aceleaşi sentimente, cu aceleaşi greşeli, cu aceleaşi neînţelegeri, cu aceleaşi înclinaţii spre rău ca şi atunci când trăiau pe pământ.
Cum aceste spirite trăiesc la baza astralului, prin urmare înţelegem că aici la suprafaţa  pământului ele se amestecă în viaţa oamenilor de pe pământ. Ele simt o nespusă plăcere văzându-i şi pe ei căzuţi cât mai adânc în această bestialitate. În neştiinţa lor, în pornirea lor spre rău, cei care au fost beţivi pe pământ îndeamnă pe pământeni să bea, să facă exces, să se îmbete. Cei ce au fost nişte mincinoşi se complac pe lângă alte persoane, îndemnându-i să mintă mereu. Alţii roiesc prin casele de joc, influenţând prin cuvintele lor spiritul vizitatorilor ca să-şi încerce norocul, cu deplină ştiinţă că îi împing la pasiune, că ei se vor ruina până la ultima centimă.
Toată gama pornirilor spre rău este pusă rând pe rând în acţiune, pentru a îndemna şi pe alţi pământeni către fapte rele. Aşa învrăjbesc fraţi între ei, seamănă discordie, provoacă divorţuri între soţi, împing copiii pe căi rele etc.
Toate acestea le săvârşesc împinşi de natura lor înapoiată, neevoluată sau din răzbunare. Într-adevăr, în planul astral îşi aduc aminte de persoanele de la care în viaţa precedentă sau în vieţi anterioare au suferit nedreptăţi, calomnii sau alte prejudicii. Ei bine, le caută, le găsesc în planul fizic, pe pământ, şi toată ura lor o revarsă asupra acestor oameni de care se ţin tot felul de necazuri, de nereuşite, de boli şi nenorociri.
Bietul om caută o explicaţie, dar nu o găseşte pentru că viaţa lui actuală o ştie foarte corectă şi atunci murmură contra lui Dumnezeu că-i dă numai supărări, dureri şi nenorociri, nemeritând asemenea lovituri. El nu ştie, sărmanul, că a greşit în altă viaţă faţă de cineva care acum se răzbună din spaţiu, ori de pe pământ, dacă s-a reîncarnat.
Spiritele neevoluate, neştiutoare, care fac rău, care torturează pe cei de pe pământ şi răspândesc în jurul lor numai suspine şi dureri, sunt acele entităţi din spaţiu pe care biserica creştină îi numeşte draci.
Nu există deci draci ci există viaţă înapoiată pe pământ şi în Cer, există spirite neevoluate, neştiutoare, în carne - pe pământ, sau dezîncarnate - în spaţiu. Aceste sărmane spirite înapoiate vor fi pedepsite şi în planul astral pentru faptele lor rele. Sunt lăsate în această rătăcire vreme lungă, de zeci şi sute de ani, până când ele însele îşi vor da seama de starea în care se găsesc, pentru că de la un timp sfaturile spiritului-călăuză şi ale celorlalte spirite evoluate care le vin în ajutor lucrează asupra lor şi de la o vreme începe să încolţească în ei înţelegerea noii lor vieţi, încep să se căiască de toată viaţa lor terestră, de greşelile acelei vieţi şi se hotărăsc pentru îndreptare.
Când spiritul a sosit în planul astral - după ce a ieşit din întuneric şi şi-a revenit pe deplin - printre alte întrebări care îi vin în minte e şi aceasta: „Ce s-a întâmplat cu mine?” îşi aduce aminte de o amorţire, de un leşin în care a căzut când era pe pământ, care vede că a durat până ce a ajuns în planul astral. Se lămureşte că a murit în planul fizic şi că s-a deşteptat în planul astral. Şi în minte îi fuge a doua întrebare: „Dar cât să fie de atunci? Cât timp am stat eu aşa adormit?” Se sileşte să aibă o noţiune a timpului, dar aici noţiunea de timp este alta, cu totul deosebită de cea de pe pământ. Anii par zile, secolele ani, existenţa omului pe pământ foarte scurtă. Spiritul nu are noţiunea timpului, pentru că nu are ceva după care să aprecieze scurgerea lui.
Cât trăieşte omul pe pământ are ca punct de reper pentru măsurarea timpului răsăritul şi apusul soarelui, ziua şi noaptea, schimbarea vremii o dată cu venirea noului anotimp sau diferite instrumente de el inventate.
Aşa ne explicăm pentru ce în comunicările spiritiste, când este vorba de a se fixa termene spiritele greşesc de multe ori.
Înfăţişarea omului în planul astral e asemănătoare cu cea de pe pământ, numai că e fluidic, diafan, putându-se vedea lucrurile din spatele lor ca printr-un geam. Când o persoană este magnetizată şi spiritul se exteriorizează, ea se arată asistenţei ca un fum alburiu, ca o ceaţă, prezentând o formă identică cu aceea a omului fizic alăturat din care a ieşit. Talia omului astral este însă mai mică decât aceea a omului fizic.
Dacă spiritul voieşte, poate da învelişului astral orice formă, orice înfăţişare: aceea a unei alte persoane, ori chiar a.unui animal, câine, pisică, urs. Asemenea fenomene se pot repeta şi în şedinţele de dedublare prin magnetizare, magnetizorul rugând spiritul să dea înfăţişarea unui animal corpului său astral.
Deşi omul astral mai are picioare, întrucât aceste picioare în lumea spaţiului şi a fluidelor nu mai funcţionează, ele se reduc, se subţiază, prezentându-se la spiritele mai evoluate ale planului astral ca două prelungiri ale abdomenului.
Ca şi când trăia pe pământ, aici tot voinţa e motorul noului organism şi ca şi în lumea fizică, tot dorinţa constituie axa principală, izvorul acţiunilor duhului. Doreşte ceva şi apoi pune în acţiune voinţa pentru a-şi satisface dorinţa.
Deşi duhul locuitor al planului astral mai are picioare, în deplasările sale nu se foloseşte de ele, ci doreşte să fie într-un anumit loc şi când s-a hotărât a şi sosit acolo unde vroia să fie. Viteza de deplasare e mai mică decât aceea a gândului, dar este mai mare ca aceea a luminii. Această absenţă de tranziţie între punctul de plecare şi cel de sosire e greu de înţeles pentru omul terestru, obişnuit cu mişcarea greoaie a materiei fizice şi fără o reprezentare conştientă a experienţei astrale.
Se întâmplă omului carnal să viseze că pluteşte prin aer, că aleargă ca un nor mânat de vânt, peste dealuri şi câmpii, situaţie care îl umple de mirare şi. În acelaşi timp de o senzaţie nespus de plăcută; aceasta însă e departe de a fi egalată cu aceea pe care o simte omul când se transportă instantaneu de la un punct la altul prin infinitatea planului astral.
Corpul astral prezintă şi două mâini, dar ele nu mai au funcţiunea mâinilor carnale. E destul ca duhul să-şi îndrepte atenţia spre ceva, spre o plantă astrală, fluidică, şi are de îndată impresia tactilă a acestei plante. În alte împrejurări, întinde mâinile spre obiectul pe care vrea să-l atingă şi din mâinile lui pleacă un fluid care se duce şi se combină cu fluidul obiectului, având astfel o senzaţie de contact.
Aparatul digestiv, circulator, excretor şi respirator - care în corpul fizic al omului umpleau cavitatea toracică şi abdominală - în planul astral nu-şi mai au raţiunea de a exista, pentru că omul aici nu se mai hrăneşte şi nu mai respiră elemente ale materiei fizice, rămânându-i doar amintirea lor, pentru timpul când spiritul va veni iar în lumea fizică. Cât priveşte organele genitale, ele dispar cu totul. Omul astral este fără sex, nici bărbat nici femeie. Sexualitatea nu există decât în lumea fizică şi sexul se schimbă în seria reîncarnărilor după necesitate, după cum vor decide spiritele conducătoare ale omenirii. In general, când va trebui ca spiritul să desfăşoare pe pământ o voinţă hotărâtă, o judecată profundă, spiritul va veni pe pământ sub formă de bărbat. Când însă spiritul va avea să treacă prin grele încercări în viitoarea încarnare, când deci i se va cere o mai mare rezistenţă la durere, o sensibilitate mai accentuată, o răbdare mai mare, spiritul va veni sub formă de femeie.
Toată viaţa omului astral e concentrată în gândire, astfel că creierul său astral are aproximativ aceeaşi mărime ca şi fostul creier fizic şi tot din această cauza capul îşi păstrează mărimea şi forma capului fizic.
Cunoaşterea, înţelegerea, conştiinţa omului astral, în totalitatea ei, se arată mai clară, cu un orizont mai vast decât cea de pe când era pe pământ.
Organele de simţ - ochii, urechile, nasul - se menţin ca formă şi ele, dar funcţiile lor respective nu mai sunt localizate în aceste organe. Simţul este răspândit pe toată suprafaţa corpului, duhul având percepţii vizuale, auditive, olfactive, gustative şi tactile, prin întreaga suprafaţă a corpului astral şi cu o intensitate ce întrece cu mult pe cea a simţurilor din planul fizic. Duhul dedublat al unei persoane magnetizate va auzi sunetele cele mai fine, şoapta cea mai subtilă, nepercepută de ceilalţi carnali.
Ceea ce e. curios este că sunetele în această lume fluidică au culoare. Prin urmare, deşi spiritul în planul astral are ochi, vederea nu se realizează prin intermediul lor, ci cu întreaga suprafaţă a corpului astral. Omul astral însă nu vede lucrurile numai la exteriorul lor, ci vederea lui pătrunde prin interiorul corpurilor. 
Trebui să spunem că toate lucrurile şi fiinţele din planul astral sunt într-o oarecare măsură luminoase şi vederea spiritului pătrunde prin lumina lor până în cea mai profundă constituţie a lor.
Spiritele se văd unele pe altele, dar numai cele care sunt de aceeaşi valoare evolutivă. Un spirit superior vede pe cel inferior, dar unul inferior nu vede pe cel superior, în afară de cazul când spiritul superior vrea să se facă văzut, producând pentru acest lucru o dispoziţie anumită a materiei astrale din corpul său astral. În acest caz, spiritul inferior vede trecând o scânteie, dar nu ştie cine a fost, nu-l recunoaşte, pentru că nu-i vede forma corpului astral, chiar dacă acest spirit i-ar fi fost cunoscut.
O altă experienţă a duhului din planul astral care îl uimeşte peste măsură este că el vede gândurile altora, când vrea, dar constată că acest lucru îl poate exercita numai asupra spiritelor inferioare lui, fără a fi capabil de a vedea gândurile spiritelor superioare lui.
Această vedere a gândului este pusă în evidenţă şi în şedinţele de magnetizare, O dată duhul exteriorizat, magnetizorul va gândi, iar duhul va citi gândurile, persoana adormită (trupul carnal al duhului exteriorizat) reproducând verbal aceste gânduri ale magnetizorului. Chiar în viaţa ordinară se dau diferite spectacole cu persoane adormite, mediumi, care citesc gândurile asistenţilor din sală.
Dar cea mai frumoasă dintre facultăţile câştigate în acest plan astral este facultatea, aproape divină, de a transforma o idee într-o fiinţă reală, Omul a auzit de pe când era în trup de carne pe pământ, de puterea creatoare a cuvântului, dar nu i-a înţeles sensul. Aici e destul să gândească la ceva şi imediat apare vederii sale o fiinţa astrală. Omul creează aşadar în planul astral, în mic, ceea ce a creat în mare Tatăl ceresc numai gândind - universul cu tot ce se cuprinde în el. E greu pentru mintea omului de pe pământ să înţeleagă asemenea lucruri, deoarece pe pământ nu a trecut prin nici o experienţă asemănătoare..
Este adevărat că pictorul sau sculptorul are la un moment dat o inspiraţie, o idee pe care caută să o materializeze într-un tablou sau statuie, dar această creaţie făcută prin muncă fizică şi din material fizic e departe de ceea ce creează spiritul gândind în planul astral.
Curios însă: aceste creaţii ale gândirii duhului, aceste forme trăitoare, după puţin timp pier, ele sunt efemere. Din timp în timp, în planul astral spiritul este cuprins de o uşoară letargie, care ar corespunde cu somnul omului carnal. La revenirea din această dulce reverie, aceste forme vieţuitoare create de spirit nu mai există. Creează mereu şi mereu pier creaţiile sale, un fel de muncă a Penelopei.
Când gândurile spiritului sunt însoţite de sentimentul profundei recunoştinţe către Cel Nevăzut, Creator al spaţiilor infinite, atunci creaţiile lui sunt de o frumuseţe răpitoare şi el este cuprins de o senzaţie deosebită, care îi umple fiinţa cu o nesfârşită fericire.
În lumea fizică omul vede lucrurile şi fiinţele pentru că sunt luminate la exterior de lumina venită de la soare, lună şi stele, distingând astfel forma şi culoarea lor.
Privită în profunzime, materia planului astral se arată albastră închisă şi în el se desemnează fiinţele şi lucrurile luminoase şi colorate cu forme diafane, cu nori străvezii. Totalitatea lor constituie, ca şi pe pământ, peisaje fluidice care reproduc imaginea celor de pe pământ, dar cu mult mai splendidă.
Privind în jurul său şi mai ales spre pământ, spiritul vede un imens ocean de materie astrală, prin care vede cum aleargă cu mare viteză curenţi, valuri fluidice ce par a avea uneori o direcţie, alteori având un joc de balansare sau sensul unor vârtejuri colosale care se pierd în depărtare. Curenţii şi vârtejurile acestea fluidice par a stabili un hotar mai evident între lumea astrală şi cea fizică a pământului.
Mari sforţări şi mari dureri încearcă spiritele ca să învingă aceşti curenţi astrali, pentru ca să se pună în comunicare cu cei lăsaţi pe pământ. Această comunicare ei o realizează prin voinţa lor, dar mai ales sunt ajutaţi de apelul, de rugăciunile fierbinţi ale celor de pe pământ, care solicită comunicarea cu cei plecaţi în lumea invizibilă.
Rugaţi-vă, gândiţi-vă mereu la cei scumpi ai voştri, care au plecat în Cer şi ei vă vor vizita.
De câte ori îi fuge spiritului gândul la cei iubiţi lăsaţi pe pământ, el face eforturi ca să comunice cu ei, dar nu o poate face decât foarte rar şi atunci doar în somnul lor terestru sau în şedinţele spiritiste.
Nu numai curenţii astrali împiedică spiritele să intre în comunicare cu fraţii lor încarnaţi de pe pământ, ci alături de această barieră mai este suferinţa - nespus de mare - pe care o îndură spiritele, pentru că venind către lumea fizică se agaţă, de corpul lor fluidic particule de materie fizică, particule care le provoacă mari dureri. Şi cu toate acestea el suferă, se sacrifică în dragostea ce o poartă unei mame duioase, unei soţii neconsolate, unui copil iubit, pe care i-a lăsat pe pământ, pentru a-i încuraja, instrui şi apăra.
Comunicarea cu lumea astrală se realizează cu atât mai uşor cu cât gândurile noastre sunt mai concentrate la cei plecaţi în lumea spaţiilor, cu cât în sufletul nostru şi buzele noastre murmură rugăciuni mai fierbinţi, cu cât noi le împrumutăm fluide mai multe şi mai fine din corpul nostru în timpul şedinţelor de spiritism.
Cât timp a trăit pe pământ, omul a iubit cu toată puterea sufletului său o fiinţă, o mamă, o soţie, un copil. Sufletul lui se simţea atât de strâns legat de această persoană, că se socotea fericit alături de ea sau nefericit departe de ea, fiind în stare de orice sacrificiu pentru această fiinţă iubită. Mai târziu, ajuns în planul astral, este întâmpinat de fiinţa iubită, plecată înaintea
lui, şi în compania ei îşi va petrece toată viaţa astrală. Cuvintele ne lipsesc pentru a descrie sentimentul de fericire resimţit de aceste fiinţe în existenţa lor unită, în această lume a celor mai
profunde simţuri.                                                                 
În planul astral, ca şi în planurile superioare, există o ierarhie deplină - de la spiritul cel mai neştiutor până la cele mai evoluate ale acestui plan. La baza planului astral locuiesc, se mişcă spiritele neevoluate, vicioase, sinucigaşii, criminalii, toxicomanii etc. Într-un nivel mai ridicat este o altă serie de spirite ceva mai evoluate şi totuşi înapoiate prin avariţia, egoismul, gelozia,  răutatea lor. Într-un nivel şi mai înalt sunt spiritele care tind spre înălţare, cu tendinţe spre bine, dar posedând totuşi urme de aplecare spre rău. În fine, în nivelele superioare plutesc spiritele evoluate care, de curând venite în astral, aşteaptă trecerea în planul superior, în planul gândirii, planul mental.
Exista aşadar în planul astral - de la baza lui spre partea lui superioară - o scară pe care se înşiră, după gradul lor evolutiv, spiritele de la cele mai întunecate la cele mai evoluate.
Voinţa unui superior este poruncă pentru spiritul inferior şi aşa din grad în grad, până la cel mai înalt.
In acest plan astral, în afară de spiritele plecate de pe pământ prin moarte, mai rătăcesc din când în când şi spiritele celor capabili de a se dedubla şi pleca, în cercetare, în planul astral. Mai sunt apoi spiritele persoanelor magnetizate, care au fost trimise după anumite spirite de către magnetizorii lor, pentru a le aduce anumite cunoştinţe. Tot în acest plan mai rătăcesc spiritele nefericiţilor care trăind pe pământ îşi ruinează fizicul cu droguri - morfină, eter, cocaină, cloroform etc.
Tot în planul astral se mai găsesc sufletele animalelor, spiritul vegetalelor şi al mineralelor.
Spiritele animalelor sacrificate de om pentru experienţele sale sau pentru nutriţie formează la baza astralului o zonă înfiorătoare, prin care spiritele care au părăsit pământul abia pot străbate, sub protecţia ghidului şi a spiritelor apropiate. Tot în regiunea aceasta se află şi arhetipurile-formă ale corpurilor de pe pământ din trecut şi prezent, ba chiar modelele celor viitoare.
Am putea compara astralul cu dulapul unui arhitect, în care se păstrează o serie de modele, planuri. Când se prezintă un client - un duh candidat la încarnare - se materializează unul din aceste planuri într-o construcţie pe pământ.
Aceste forme-arhetip au fost create de Divinitate, în planurile divine. Din planul mental, unde au fost făcute din esenţa materiei, au trecut în planul astral, unde au fost îmbrăcate şi cu materie astrală. Aici aşteaptă momentul când vor veni în lumea fizică, pe pământ.
Clişeele acestea astrale nu reprezintă doar arhiva şi viitorul corpurilor de pe pământ (minerale, vegetale, animale, oameni); ele reprezintă şi memoria gândurilor şi a faptelor entităţilor.
Acei oameni carnali care au darul prezicerii viitorului, care au darul dedublării, trec în planul astral şi aici citesc clişeele viitoarelor evenimente apropiate şi ale gândurilor din trecut, prezent şi viitor ale anumitelor persoane. Aceşti oameni sunt foarte rari şi, după cum există medicamente autentice şi medicamente false, tot astfel în această materie sunt şi oameni pretinşi văzători ai faptelor din trecut, prezent şi viitor, oameni care amăgesc pe bieţii muritori ai pământului.
Spiritul omului - fie pe pământ, fie în planul astral - este foarte activ, nu stă în repaus niciodată.
Într-adevar, în lumea fizică, noaptea, pe când trupul doarme şi primeşte din spaţiu forţe noi, spiritul lucrează mereu, analizează, combină, călătoreşte prin spaţiu şi trage învăţăminte din tot ce a văzut şi auzit în timpul zilei, ori în timpul nopţii prin spaţiu. Această activitate se desfăşoară cu o viteză incredibilă. Ca să ne facem o idee despre această viteză cu care lucrează spiritul, voi aminti că în caz de mare pericol, să zicem în caz de înec, defilează înaintea minţii lui cu o viteză vertiginoasă toate actele, toate suvenirurile vieţii Iui din copilărie şi până în acel moment, care poate să fie chiar momentul morţii. Durata acestei panorame cinematografice a unei întregi vieţi carnale nu ţine mai mult de câteva secunde. În legătură cu aceasta se vorbeşte în diferite tratate de un vis provocat de o lovitură fizică, vis care s-a desfăşurat în mai puţin de o secundă.
În timpul somnului, un om visează că e acuzat de o crimă. Se vede arestat, asistă la. scena judecăţii sale, aude pledoaria procurorului care îl acuză şi apărarea avocatului din oficiu, se vede protestând că nu e vinovat de ceea ce i se impută, dar în fine aude condamnarea sa la moarte. Se vede readus la închisoare şi apoi scos din celula lui şi condus la ghilotină, unde i se taie capul. În momentul când cuţitul i-a căzut pe gât, se deşteaptă plin de sudori, într-o agitaţie extraordinară. Ce se întâmplase? Constată atunci că acoperişul patului care susţinea pologul căzuse jos şi îl lovise la gât. Ei bine, tot visul, toate imaginile care i-au trecut pe dinaintea ochilor mentali, s-au perindat în timpul -mai puţin de o secundă - de când s-a rupt pologul şi până când l-a lovit la gât.
Iată cât de, activ lucrează spiritul omului. Şi dacă pe pământ, în haina de carne, el poate să lucreze atât de activ, în planul astral, unde nu mai are această piedică, activitatea lui este şi mai mare. Spiritele aleargă, lucrează asupra fluidelor, dar activitatea lor este mai ales mentală. Această activitate are nevoie şi ea de odihnă, deci în planul astral se manifestă o uşoară oboseală, ca urmare a acestei activităţi mei tale, clar ea nu se referă la corpul astral, care nu simte nimic, ci la corpul mental. care este reprezentantul gândirii, la creierul astral, care transmite aceste gânduri şi deci şi el simte de la o vreme o oarecare oboseală.
Acest lucru se poate demonstra în experienţele de magnetism. O persoană adormită prin pase magnetice vede, ştie, răspunde bine, clar la început. Treptat, de la o vreme vederea astrală i se reduce şi răspunsurile devin neclare. Atunci e de prisos să se mai continue cercetarea. Creierul astral, ca şi cel fizic i-a obosit şi mediumul este deşteptat.
Şederea, imobilitatea în planul astral este necunoscută. Acolo toate spiritele sunt într-o continuă activitate. Ele aleargă în toate părţile, să vadă, pentru a trage noi învăţăminte, să asculte fie spiritele avansate din spaţiu, fie pe pământenii mai ştiutori, fie asistă la şedinţe spiritiste spre a se ridica în moralitate prin audierea prelegerilor spiritelor evoluate ce comunică asistenţilor.
Alteori se duc în căutarea ghidului lor spre a-l întreba şi a primi de la el explicaţii în ceea ce priveşte unele probleme auzite sau văzute; sau vin noaptea la cei pe care îi iubesc de pe pământ spre a le comunica mental, în somn, ceva care le-ar folosi la apărarea lor, la îndreptarea lor spre bine, la întoarcerea de pe calea greşită pe care eventual au apucat-o.
La deşteptare, sentimentele deosebite care ne cuprind, glasul conştiinţei care ne îndeamnă spre iubire, altruism şi ne trage din calea răului, nu sunt decât reminiscenţele sfaturilor date de cei iubiţi ai noştri, care veghează asupra noastră din spaţiu.
Ca şi pe pământ, spiritele se adună, se grupează după afecţiunile lor, după natura încercărilor prin care au trecut pe pământ, după aspiraţiile lor, formând cercuri, familii astrale. Deci ca şi pe pământ cei aseamănători se adună.
Aceste cercuri îşi întind simpatia lor asupra unor anumiţi oameni de pe pământ care gândesc ca ei, care suferă după cum au suferit şi ei, care fac cum au făcut şi ei. Atunci când vreunul din aceştia vine în planul astral, îi ies în cale şi îi explică noua lui viaţă. Peste asemenea grupuri se află un spirit mai avansat, un povăţuitor, un instructor, care îi iniţiază în viaţa din astral, în energiile fizice şi chimice ale acestei lumi şi le arată ţinta către care este destinat omul în ascensiunea lui infinită. Li se explică pentru ce unele spirite strălucesc de lumină şi urcă în regiuni mai fericite, şi pentru ce spiritele neevoluate stau jos în lumea întunericului şi a viciului: pentru că primele şi-au îndeplinit datoriile lor morale, au executat programul pentru care s-au încarnat, pe când cele din urmă s-au abătut de la legea iubirii şi nu au făcut nimic pentru îndreptarea defectelor din trecut, pentru avansarea lor spirituală.
La rugăciunile celor adunaţi într-o şedinţă spiritistă, rugăciune ce răsună în spaţiile astrale şi mentale, unele spirite mai avansate răspund şi vin între cei adunaţi. Atunci spiritul chemat magnetizează mental o persoană din asistenţă, care cade în câteva minute într-un somn profund. Spiritul comunicator împrumută de la persoana medium şi de la asistenţi fluide odice sau ale dublului lor eteric, pe care le va uni cu astralul lui şi va forma astfel un aliaj temporar, care îi va procura o putere fizică cu care va lucra asupra creierului lui fizic, a nervilor şi muşchilor mediumului care va rosti ceea ce comunică spiritul, adică spiritul întrebuinţează corpul fizic al mediumului ca pe un instrument pentru a comunica fizic asistenţei. În tot acest timp spiritul mediumului, învelit în hainele lui, stă la o parte, lângă trupul său în inactivitate. Câteodată intervine şi el în conversaţie, în comunicare.
Tot astfel se petrec lucrurile şi în cazurile de ectoplasmie, deplasări de obiecte sau levitaţii.
Din cele descrise se vede că tot timpul cât stă spiritul în planul astral, totul în fiinţa lui este spiritul, iar haina lui astrală nu este decât păstrătoarea sentimentelor, dorinţelor, pasiunilor pe care le-a avut pe pământ, care aici sunt puse în funcţiune, analizate până ce omul ajunge să le distingă josnicia unora sau înălţimea altora şi din reflecţia care o face, după sfaturile celor din jurul lui şi mai ales după explicaţiile ghidului său, ajunge să le înţeleagă.
Cu ajutorul acestui înveliş astral spiritele - când voiesc şi dacă au permisiunea conducătorilor superiori - pot să se arate celor de pe pământ. Pentru acest lucru au nevoie de un medium (a cărui faptă de sacrificiu şi iubire de a se pune în evidenţă adevărul nemuririi sufletului va fi răsplătit în Cer), care împrumută, ca şi asistenţii, fluide din dublul lor eteric şi mai luând şi materie astrală din natură, le prelucrează, le modifică cu ştiinţa pe care au dobândit-o în planurile superioare şi realizează un corp fizic care trăieşte, vorbeşte, cântă, se mişcă şi după câteva ore piere într-o ceaţă, în văzul asistenţilor.
În fine, după o şedere mai lungă sau mai scurtă în planul astral, după valoarea spiritului, viaţa în astral îşi dă fructul: omul înţelege ce a fost, ce este, ce a greşit şi doreşte să se ridice.
Viaţa aceasta astrală s-a terminat atunci şi omul moare a doua oară, se dezbracă şi de haina a doua ce acoperă spiritul, haina astrală. Cu această ocazie spiritul cade iar într-un fel de neştiinţă de sine, de tulburare ca şi atunci când a trecut din viaţa terestră în cea astrală.
Din acest moment se destramă ultimul înveliş astral, ajutat în această operaţie de spiritele binevoitoare. De acum spiritul rămas acoperit numai cu haina mentală se ridică şi trăieşte în planul mental.”

fragment din cartea “ Viaţa dincolo de mormânt”- Scarlat Demetrescu

3 comentarii:

  1. multumesc....sa fiti binecuvantati!Scrierile lui Scarlat Demetrescu sunt carti de capatai pentru toti cei care vor sa evolueze spiritual.Trezirea pamanteanului este automata atunci cand cunoasterea te ajuta sa intelegi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu va multumesc pentru coment si pentru interesul dumneavoastra!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu va multumesc pentru coment si pentru interesul dumneavoastra!

    RăspundețiȘtergere